Municipiul Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, propune „Timișoara Forum for European Values” – un eveniment internațional anual care va aduce la Timișoara miniștri, primari și lideri europeni pentru dezbateri despre democrație, extinderea Uniunii Europene și direcția continentului. Forumul marchează un pas major în consolidarea rolului orașului în dialogul european și în rețelele internaționale. Parteneriatul dintre Primărie și Minister va fi formalizat printr-un vot în plenul Consiliului Local.
Autoritățile spun că inițiativa continuă direcția deschisă de Capitala Europeană a Culturii, Premiul Timișoara pentru Valori Europene și Timișoara Cities Summit și poziționează Timișoara ca un punct de referință pentru cooperarea europeană. Prin acest parteneriat strategic, orașul își întărește diplomația și devine un loc în care se discută și se construiește viitorul Europei.
Foto: Facebook

